PSD încearcă să pună în mișcare un uriaș aparat de vot, prin angajații STB și ai companiilor municipale, cu liste, tabele și control la sânge al voturilor

Potrivit unor informații din interiorul STB, compania de transport a Bucureștiului, PSD vrea să folosească întreg aparatul STB pentru a-i obliga pe angajați să voteze cu candidata PSD, Gabriela Firea.

Directorul STB, Alexandru-Hazem Kansou, a fost însărcinat de conducerea PSD, de Gabriela Firea, președinte PSD București, în poziția de coordonator al operațiunilor de manipulare a angajaților STB și de control al voturilor acestora, întocmai ca pe vremea FSN – Iliescu și Năstase. Hazem este unul din oamenii de încredere ai primarului Firea, fiind acuzat de angajați că a subjugat și sindicatul din companie partidului.

După cum explică sursa noastră, directorul Hazem a chemat ieri la 15.00 toți directorii, să dea raportul:

1. Câte voturi se angajează să aducă și la ce secții de votare au garanția pe numărul angajaților.

2. Cine sunt oamenii cu voturi garantate, cu nume și prenume și la ce secție votează!!!! Cu atenționarea că “Vom verifica dacă au fost la vot”!!!

3. Câți oameni scot la treabă  în ziua votului și la ce secții sunt arondați, ca să fie luați în primire de șeful de zonă “care știe ce au de făcut”.

Termen de finalizare a tabelelor: azi, 25.09.

Același proces a avut loc la toate cele 22 de companii, de la care se estimează că au adunat 15.000 de voturi garantate + 30.000 de voturi din familiile lor.

Au dat tabelul cu nume și prenume, pentru ca reprezentanții PSD din secțiile de votare să verifice dacă au fost la vot, sau nu.

Un exemplu de calcul pe care l-a făcut sursa noastră arată că la o companie precum Consolidari S.A., unde sunt 750 de angajați, ar ieși 1.500 voturi sigure, la care se adaugă 3.000 de voturi suplimentare.

Sursele arată că lista a plecat la Hazem și de la Hazem la șefii de zonă. Potrivit mecanismului electoral al echipei PSD, reprezentantul PSD dintr-o secție de votare, unde sunt declarați 2 angajați de la Consolidări S.A, va avea pe genunchi un tabel cu voturi garantate, adică cu numele celor 2 angajați de la Consolidări.

Angajații care au luat la cunoștință de acest mecanism diabolic sunt îngroziți și spun că nici măcar în epoca de tristă amintire a lui Iliescu și Năstase nu au existat astfel de presiuni asupra angajaților din vechiul RATB sau de la alte companii, pentru a vota.

Din punct de vedere legal, este interzis să obligi un cetățean cu drept de vot să voteze cu un candidat, nici pe baza unor plăți sau premieri, nici prin șantaj de orice fel, inclusiv profesional.

Planuri mari pentru litoral: drum expres sau autostradă între Constanța și stațiunile din sud, plus dublarea suprafeței plajelor

Guvernul pare să mizeze pe o revitalizare puternică a turismului pe litoral, care s-a dovedit suprasolicitat în condiții de pandemie și care are de suferit din cauza infrastructurii învechite. Autoritățile promit dublarea plajelor, dar și o autostradă sau măcar un drum expres între Constanța și sudul litoralului, vechiul drum național fiind deja de mai mulți ani un coșmar din cauza aglomerației. 

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, la Eforie, că Guvernul a prevăzut realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui drum expres sau chiar autostradă care să permită fluidizarea circulaţiei rutiere între municipiul Constanţa şi staţiunile din sudul litoralului.

Declaraţia a venit ca răspuns la întrebarea unui ziarist cu privire la ce măsuri se vor lua astfel încât pe drumul ce leagă Eforie Nord de Eforie Sud circulaţia rutieră să nu mai fie aglomerată, mai ales în weekend-urile din sezonul estival.

”Am prevăzut realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcţia fie a unui drum expres, fie a unui drum pentru a fi pe autostradă, care să nu treacă prin localităţi şi care să aibă legături cu toate staţiunile dintre Constanţa şi graniţa de sud a României. Se va realiza acest proiect, e clar că necesitatea acestui drum expres sau chiar autostradă, care să permită deplasarea rapidă între staţiuni, este un proiect necesar, care va fi realizat”, a declarat prim-ministrul, citat de Agerpres.

Citește știrea integrală aici

Poliția caută “Clanul Leilor”, gruparea care întrerupe cursurile școlare online și postează obscenități

Un trol sau un grup de troli, care activează pe internet sub denumirea de “Clanul Leilor”, pătrunde pe aplicațiile pe care se desfășoară orele online ale elevilor, unde postează mesaje obscene. Poliția a deschis o anchetă și caută intrușii.

Photo by freestocks.org on Pexels.com

Fondatorul sau fondatorii grupului nu sunt cunoscuți deocamdată, deși pe canalul de Youtube pe care activează apare un nume. “Clanul Leilor” intră în timpul cursurilor care se desfășoară online, cel mai probabil cu ajutorul linkurilor și parolelor oferite chiar de elevi din clasele respective, și au tot felul de intervenții obscene, potrivit site-ului Educație Privată

Ulterior, trolii își postează “isprăvile” postează pe YouTube, unde au deja peste 23.000 de urmăritori și peste 1,5 milioane de vizualizări.

Deținătorul sau deținătorii canalului YouTube chiar cer idei de la fani ce “farse” să mai facă: “Ce tip nou de content ati vrea sa postam pe canal ? lasati aici in sectiunea de comentarii”.

Citește știrea integrală aici

Internet gratuit pentru 3.000 de școli din România

Începutul acestui an școlar a scos mai mult ca niciodată în evidență lipsurile școlilor din România. Mulți copii vor fi nevoiți să învețe online, însă nu toate școlile sunt echipate corespunzător pentru a asigura aceste transmisii. La sfârșitul lunii august, peste 5000 de școli nici măcar nu aveau internet. Companiile de telecomunicații au reușit însă, în cadrul unui program voluntar, să echipeze mai bine de jumătate dintre ele, iar Guvernul promite să găsească soluții ca toate să aibă această dotare până la sfârșitul anului.

Photo by PhotoMIX Company on Pexels.com

În județul Călărași, școala primară Constantin Brâncoveanu e în renovare și fără internet. E una din cele peste 5.000 de unități de învățământ pentru care, la începutul lui septembrie, cursurile online erau imposibile. Principalele companii de telecomunicații s-au angajat să rezolve problema pentru mai bine de jumătate dintre aceste școli, printre care și Constantin Brâncoveanu.

Andreea Dumitrescu, jurnalist Digi24: Școala se află încă în renovare, însă cei 50 de copii care învață aici vor începe cursurile de la 1 octombrie. Pentru prima dată vor avea și internet la școală. Rămăsese singura din comuna Dragalina care încă nu avea această facilitate.

Pentru ca școala online să se desfășoare în condiții bune pentru toți elevii, echipamentele necesare conexiunii la internet au fost montate în fiecare sală de clasă. În acest fel, elevii pot folosi internetul la aceeași calitate pe tabletă, laptop sau smartphone.

Vezi știrea integrală aici

O firmă olandeză a creat “sicriul viu”, de 1.250 €. Ce se întâmplă după înmormântare

După luni de teste, în Olanda a avut loc prima înmormântare la care s-a folosit un “sicriu viu”, realizat din compost făcut din miceliu, rețeaua de fibre subțiri aflată sub pălăria ciupercilor.

Photo by Kate Trifo on Pexels.com

Bob Hendrikx, fondatorul Loop, startup-ul care produce “Living Cocoon”, a spus că nu a participat la înmormântare, dar a vorbit cu persoana care a făcut “comanda”, potrivit The Guardian.

“Își pierduse mama, dar era fericit pentru că datorită acestei cutii ea se va întoarce în natură și va trăi în curând ca un copac. A fost o conversație plină de speranță”, a spus el.

Hendrikx, un bio-proiectant în vârstă de 26 de ani, care a studiat la Universitatea Tehnică din Delft, a declarat pentru presa locală că “Living Cocoon” le permite „oamenilor să devină din nou una cu natura. Putem îmbogăți solul în loc să îl poluăm”.

Miceliul “curăță natura”, a spus Hendrikx. “Nu numai că neutralizează toxinele, dar fibrele sale pot fi folosite pentru a face orice, de la alimente la haine și ambalaje, inclusiv sicrie. Miceliul caută în mod constant produse reziduale – ulei, plastic, metale, alți poluanți – și le transformă în substanțe nutritive pentru mediu”, a mai spus Hendrikx.

Citește știrea integrală aici

O șuviță de păr a fost vândută la licitație pentru 81.000$. Cui i-a aparținut

O șuviță de păr care i-a aparținut fostului președinte american Abraham Lincoln a fost vândută la licitație pentru suma de 81.250 de dolari.

Photo by Ju00c9SHOOTS on Pexels.com

Șuvița pătată de sânge a fost tăiată în urmă cu peste 155 de ani, în timpul autopsiei președintelui, relatează ABC News.

În cadrul licitației organizate de RR Auction of Boston a fost vândută și o telegramă pătată de sânge care conținea informații privind asasinarea președintelui, datată 14 aprilie 1865.

Șuvița este lipită de un manuscript oficial al Departamentului de Stat trimis de George H. Kinnear”, a anunțat casa de licitații.

Telegrama a fost primită de Dr. Todd, medicul președintelui, chiar cu câteva minute după ce acesta a fost împușcat. A doua zi a primit și șuvița de păr, le-a legat împreună și le-a păstrat pe tot parcursul vieții.

Citește știrea integrală aici

Marți, ultima zi în care fermierii afectați de secetă mai pot depune cereri pentru ajutor de stat

Marți este ultima zi în care fermierii din România, afectați de secetă, pot să depună cereri pentru a primi ajutor de la stat.

Photo by Pixabay on Pexels.com

Aproximativ 850 de milioane de lei vor merge către fermierii ale căror culturi au avut de suferit.

Dobrogea a fost zona cea mai afectată. Disperaţi, fermierii au scris cu tractoarele pe camp mesajul VREM APĂ”.

Porumbul, grâul şi floarea soarelui sunt culturile cele mai afectate de secetă. Numai la grâu, producţia e cu 40% mai mică decât anul trecut. Fermierii din Dobrogea au cerut Guvernului ca Dobrogea să fie declarată zonă defavorizată din cauza secetei extreme din acest an, dar fără rezultat.

Din 6 miliarde și jumătate de euro, bani promiși de Uniunea Europeană pentru investiții de mediu, o parte va merge în sistemele de irigații.

Sursa: europafm.ro

Un bărbat a scăpat în mod miraculos cu viață după ce a căzut sub tramvai în Arad. Cum a fost posibil

Un bărbat a scăpat cu viață, într-un mod miraculos, după ce a căzut sub un tramvai și a rămas blocat acolo.

Photo by Burak K on Pexels.com

Ceilalți călători au alertat vatmanul, care a pus imediat frână și a evitat o tragedie în ultimul moment.

Accidentul a avut loc în centrul municipiului Arad. Călătorul în vârstă de aproximativ 50 de ani a urcat în tramvai la capăt de linie.

Vatmanul susține că bărbatul ar fi fost sub influența alcoolului, motiv pentru care a fost foarte atent la el încă din momentul în care a urcat în tramvai.

Octavian Pantea, vatman: ”Respectivul a urcat în tramvai în capăt. Am observat că era beat cel puțin după cum se mișcă, am fost atent unde se coboară. Aici a coborât, am închis ușile, am dat să plec și pe urma m-am uitat în oglindă și am văzut că a căzut între grilajul dintre vagoane, am oprit tramvaiul, noroc că nu a ajuns roata, am oprit la jumate de metru în fața roții”.

Citește știrea integrală aici

Bar Refaeli, unul dintre “îngerii” Victoria’s Secret, a fost condamnată la muncă în folosul comunităţii. Ce acuzații i se aduc

Un tribunal din Tel Aviv a condamnat-o pe Bar Refaeli, un celebrul top-model israelian, la nouă luni de muncă în folosul comunităţii, iar pe mama acesteia, Tzipi, la 16 luni de închisoare, ambele sub acuzaţia de fraudă fiscală, scrie Agerpres.

Sursa: Facebook

Potrivit unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, Bar şi Tzipi Refaeli trebuie totodată să achite fiecare o amendă de 2,5 milioane de shekeli (730.000 de dolari), potrivit transcriptului verdictului dat de Tribunalul din Tel Aviv şi pus la dispoziţia agenţiei DPA.

Tzipi Refaeli trebuie să se prezinte la penitenciarul de femei Neveh Tirza, la sud-est de Tel Aviv, pe 21 septembrie, până cel târziu la ora 10:00 a.m. Ambele femeie au fost condamnate la sfârşitul lunii iulie.

Refaeli nu a declarat venituri de milioane de dolari obţinute între 2009 şi 2012.

Citește știrea integrală aici

Mitică Dragomir, vedetă pe lista de consilieri ai Gabrielei Firea, a făcut un scandal monstru pe Calea Victoriei

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fost protagonistul unui scandal violent în centrul Capitalei arată un articol al gsp.ro. După ce a ieșit din emisiunea de la postul de televiziune B1 TV, un cetățean aflat în zonă i-a reproșat lui Mitică Dragomir mai multe chestiuni din activitatea sa. Drept urmare, fostul președinte al LPF a sărit să-l bată pe cel care îl acuzase că a distrus clubul de fotbal Craiova și că a servit regimul comunist.

sursa: Facebook

Dumitru Dragomir: Bă, cum te cheamă, mă, pe tine?”

Dialogul dintre cei doi a fost unul încins, iar Dumitru Dragomir a apelat la cuvinte injurioase. “Bă, cum te cheamă, mă, pe tine? Boule, de ce minți? Termină, dobitocule”. După ce cetățeanul l-a catalogat drept “scursură comunistă și lichea”, fostul președinte al LPF a luat foc și a vrut să sară la bătaie. “Cum ai zis, mă? M-ai jignit? Stai, mă, m-ai făcut jigodie?! Cine e, mă, slugă?!” a strigat Dumitru Dragomir care a încercat să-l lovească în câteva rânduri pe cel care l-a contestat.

Gabriela Firea se bazează pe Dumitru Dragomir în alegeri

Dumitru Dragomir a fost inclus de actualul primar al Capitalei pe lista de consilieri ai PSD pentru Consiliul General al Capitalei. Întrebată despre faptul că fostul președinte al LPF a fost condamnat în primă instanță, Gabriela Firea a ținut să-i ia apărarea.

“E condamnat? E în pușcărie? Deocamdată justiția își face datoria. Nu avem în niciun caz o hotărâre definitivă și irevocabilă. Sunt persoane cărora nu li s-a îngrădit niciun drept”, a încercat să justifice Primarul Capitalei prezența lui Dumitru Dragomir pe lista de consilieri ai PSD.

Petre Roman, pe lista lui Firea, lângă Dragomir

Dumitru Dragomir nu este un nume singular pe lista de consilieri propusă de Gabriela Firea, ci se află alături de Petre Roman, fost premier în anii 90, fiind cunoscut mai ales pentru faptul că se afla în funcție în perioada 13 – 15 iunie 1990, când au fost chemați minerii în București pentru a-i îndepărta pe manifestanții din Piața Victoriei. Petre Roman s-a remarca atunci prin declarațiile șocante în care spunea că ar fi fost justificat ca autoritățile să folosească armamentul din dotare pentru îndepărtarea manifestanților. Petre Roman este fiul unui comunist celebru, Walter Roman, cunoscut pentru relațiile sale cu Rusia Bolșevică.

Pe lângă cei doi, lista de consilieri mai cuprinde și alte personaje cu un trecut legat de comunism sau de partide extremiste.

Fostul președinte al LPF, condamnat la pușcărie 

Dumitru Dragomir a primit din partea suporterilor din fotbal o urare care a devenit celebră: “Mitică, la brutărie!”, cu aluzie la faptul că a fost inculpat și trimis în judecată pentru fapte de corupție, el fiind condamnat, în ianuarie 2019 la 4 ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a primit peste 3 milioane euro mită în schimbul acordării dreptului de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1 unei televiziuni din România. Decizia nu este definitivă, iar cazul urmează să ajungă la Curtea de Apel București. Dumitru Dragomir are, însă, antecedente penale. El a fost condamnat la 3 luni de închisoare, în 1976, pentru practicarea jocurilor de noroc, poker și barbut. În 2016 a fost condamnat, primă instanță, la 7 ani de închisoare. În 1990 a mai fost arestat preventiv, timp de 7 luni, într-un dosar de abuz în serviciu, însă evoluția evenimentelor în anii 90 a determinat închiderea acelui dosar.