O firmă olandeză a creat “sicriul viu”, de 1.250 €. Ce se întâmplă după înmormântare

După luni de teste, în Olanda a avut loc prima înmormântare la care s-a folosit un “sicriu viu”, realizat din compost făcut din miceliu, rețeaua de fibre subțiri aflată sub pălăria ciupercilor.

Photo by Kate Trifo on Pexels.com

Bob Hendrikx, fondatorul Loop, startup-ul care produce “Living Cocoon”, a spus că nu a participat la înmormântare, dar a vorbit cu persoana care a făcut “comanda”, potrivit The Guardian.

“Își pierduse mama, dar era fericit pentru că datorită acestei cutii ea se va întoarce în natură și va trăi în curând ca un copac. A fost o conversație plină de speranță”, a spus el.

Hendrikx, un bio-proiectant în vârstă de 26 de ani, care a studiat la Universitatea Tehnică din Delft, a declarat pentru presa locală că “Living Cocoon” le permite „oamenilor să devină din nou una cu natura. Putem îmbogăți solul în loc să îl poluăm”.

Miceliul “curăță natura”, a spus Hendrikx. “Nu numai că neutralizează toxinele, dar fibrele sale pot fi folosite pentru a face orice, de la alimente la haine și ambalaje, inclusiv sicrie. Miceliul caută în mod constant produse reziduale – ulei, plastic, metale, alți poluanți – și le transformă în substanțe nutritive pentru mediu”, a mai spus Hendrikx.

Citește știrea integrală aici

O șuviță de păr a fost vândută la licitație pentru 81.000$. Cui i-a aparținut

O șuviță de păr care i-a aparținut fostului președinte american Abraham Lincoln a fost vândută la licitație pentru suma de 81.250 de dolari.

Photo by Ju00c9SHOOTS on Pexels.com

Șuvița pătată de sânge a fost tăiată în urmă cu peste 155 de ani, în timpul autopsiei președintelui, relatează ABC News.

În cadrul licitației organizate de RR Auction of Boston a fost vândută și o telegramă pătată de sânge care conținea informații privind asasinarea președintelui, datată 14 aprilie 1865.

Șuvița este lipită de un manuscript oficial al Departamentului de Stat trimis de George H. Kinnear”, a anunțat casa de licitații.

Telegrama a fost primită de Dr. Todd, medicul președintelui, chiar cu câteva minute după ce acesta a fost împușcat. A doua zi a primit și șuvița de păr, le-a legat împreună și le-a păstrat pe tot parcursul vieții.

Citește știrea integrală aici

Bar Refaeli, unul dintre “îngerii” Victoria’s Secret, a fost condamnată la muncă în folosul comunităţii. Ce acuzații i se aduc

Un tribunal din Tel Aviv a condamnat-o pe Bar Refaeli, un celebrul top-model israelian, la nouă luni de muncă în folosul comunităţii, iar pe mama acesteia, Tzipi, la 16 luni de închisoare, ambele sub acuzaţia de fraudă fiscală, scrie Agerpres.

Sursa: Facebook

Potrivit unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, Bar şi Tzipi Refaeli trebuie totodată să achite fiecare o amendă de 2,5 milioane de shekeli (730.000 de dolari), potrivit transcriptului verdictului dat de Tribunalul din Tel Aviv şi pus la dispoziţia agenţiei DPA.

Tzipi Refaeli trebuie să se prezinte la penitenciarul de femei Neveh Tirza, la sud-est de Tel Aviv, pe 21 septembrie, până cel târziu la ora 10:00 a.m. Ambele femeie au fost condamnate la sfârşitul lunii iulie.

Refaeli nu a declarat venituri de milioane de dolari obţinute între 2009 şi 2012.

Citește știrea integrală aici

Donald Trump recunoaște că a minimalizat intenționat gravitatea COVID-19

Președintele Statelor Unite, Donald Trump a minimalizat intenționat gravitatea COVID-19, la începutul pandemiei. Cu alte cuvinte, știa că noul coronavirus este mai periculos decât gripa, dar populației a transmis cu totul altceva, dezvăluie un jurnalist american într-o carte despre liderul de la Casa Albă.

Sursa: Facebook

Înainte de a se înregistra primul deces provocat de COVID-19 în Statele Unite, Donald Trump i-a spus unui jurnalist american că noul coronavirus este ”o chestiune mortală” și mult mai periculos decât virusul gripal.

În aceeași lună, președintele Donald Trump transmitea populației că gripa este mai periculoasă decât noul virus, că situația va fi sub control și numărul de cazuri se va apropia curând de zero.

Acest aspect apare în cartea intitulată Rage (Furie), a jurnalistului Bob Woodward, cel care a pornit scandalul Watergate.

Întrebat despre informațiile apărute în carte, Donald Trump a spus că prin declarațiile sale publice a dorit să evite crearea de panică în rândul populației.

Sursa: europafm.ro

Mai multe mesaje care circulă pe WhatsApp blochează telefoanele utilizatorilor. Ce spun experții

Aplicația WhatsApp s-a confruntat în ultima vreme cu mai multe probleme tehnice.

Photo by Christian Wiediger on Unsplash

Anumite mesaje care circulă pe aplicație blochează telefoanele, iar utilizatorii sunt nevoiți să șteargă și să reinstaleze aplicația, transmite Daily Mail.

Când sunt deschise, mesajele care conțin un șir lung de numere și caractere necunoscute, duce la blocarea activității aplicației.

Problema ar fi cauzată de o eroare software care împiedică WhatsApp să proceseze combinația de caractere din mesaje, ducând la un ”blocaj care durează la infinit”.

Acest lucru i-a pus pe mulți dintre utilizatori în încurcătură. Unii dintre cei care nu și-au făcut recent backup în conversații și-au pierdut definitiv istoricul chat-urilor.

În urma sesizărilor, WhatsApp a precizat că problema ar fi fost rezolvată.

Citește știrea integrală aici

Chinurile cumplite pe care le-a îndurat o româncă răpită în Italia de un cunoscut DJ

Un cunoscut DJ italian și proprietarul unui post de radio din Roma, Francesco Cirioni, 39 de ani, a fost arestat pentru sechestrare de persoane, agresiune și viol, după ce ar fi sechestrat-o în casă timp de trei zile pe o româncă de 31 de ani, pe care a supus-o la violențe și chinuri greu de imaginat.

Photo by Kat Jayne on Pexels.com

Femeia a reușit să fugă din casă în momentul în care răpitorul ei s-a retras pe balcon pentru o convorbire telefonică confidențială. A oprit prima mașină care a trecut prin fața imobilului și s-a dus la cea mai apropiată secție de poliție să-l reclame pe torționarul ei, potrivit Corriere della Sera.

Potrivit sursei citate, femeia își câștigă existența prostituându-se în capitala italiană, iar în una din zile a fost abordată de Francesco Cirioni care i-a oferit 1.000 de euro pentru a petrece câteva zile în compania lui. Femeia a acceptat, dar a pus câteva condiții cu care bărbatul a fost de acord. Ca să-i dovedească că intențiile lui erau cât se poate de normale, înainte de a pleca spre casa unde urmau să-și petreacă timpul, a dus-o pe femeie la un magazin și i-a făcut cadou două perechi de pantofi.

Însă, odată ajunși în locuința lui, a uitat de tot ce promisese și a supus-o pe femeie la bătăi, agresiuni sexuale brutale și amenințări cu moartea.

Citește știrea integrală aici

Aleksei Navalnîi a ieșit din coma indusă

Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi a ieșit dintr-o comă indusă, a anunţat spitalul german unde acesta este tratat.

Sursa: Facebook

El a fost scos de pe ventilaţie mecanică, dar medicii spun că este prea devreme pentru a vorbi despre efectele pe termen lung ale otrăvirii sale.

Reprezentanţii Spitalului Charite, din Berlin, unde Aleksei Navalnîi a fost adus cu avionul, spun că vor fi urmări asupra sănătăţii liderului opoziţiei ruse, dar că este prematur pentru a aprecia cât de grave vor fi acestea.

Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat că medicii au confirmat foarte clar că politicianul a fost otrăvit cu Novichok, aceeaşi substanţă pe care Rusia a folosit-o împotriva unui agent dublu rus şi fiica acestuia, în 2018, într-un atac care a avut loc în Marea Britanie.

Sursa: europafm.ro

India a urcat pe locul 2 în topul celor mai afectate țări de pandemie, raportând peste 90.000 de cazuri COVID într-o singură zi

India a raportat duminică peste 90.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, stabilind astfel un nou record global pentru o singură zi. Țara asiatică a depășit Brazilia la numărul total de cazuri de infectare cu coronavirus, urcând pe locul doi în lume cu un bilanț de peste 4,2 milioane de bolnavi COVID, scrie The Guardian

Photo by Parij Borgohain on Pexels.com

Experţii medicali afirmă că India se confruntă cu al doilea val al epidemiei în anumite regiuni ale sale şi că numărul de cazuri a crescut datorită dezvoltării capacităţilor de testare şi din cauza relaxării restricţiilor ce vizau deplasările cetăţenilor indieni.

În timp ce guvernul a redus restricţiile, India este în prezent ţara unde numărul de cazuri creşte cel mai rapid, cu peste 80.000 de noi cazuri pe zi, şi cel mai mare număr de decese zilnic, peste o mie.

Citește știrea integrală aici

Economia Greciei, cel mai sever declin din ultimii 25 de ani

Economia Greciei înregistrează cea mai mare scădere din ultimul sfert de secol.

Photo by Hert Niks on Pexels.com

PIB-ul a scăzut cu 15,2% în al doilea trimestru al anului, din cauza carantinei impuse de autoritățile elene pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Deși nu este cel mai mare procent în rândul țărilor europene, analiștii spun că scăderea economică riscă să pună în pericol eforturile depuse în ultimii zece ani după criza datoriilor istorice ale statului.

În perioada crizei, scăderea economică a fost de 4,7% în primele trei luni ale anului 2009.

Sursa: europafm.ro

Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu noviciok, anunță Guvernul german

Liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent chimic neurotoxic din grupa noviciok, a anunțat miercuri guvernul german, informează CNN. Noviciokul este o neurotoxină despre care s-a mai vorbit și în cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei acestuia, în 2018, în Marea Britanie.

Photo by Maria Tyutina on Pexels.com

Aleksei Navalnîi este tratat în prezent într-un spital din Berlin, după ce luna trecută și-a pierdut cunoștința în timp ce era la bordul unui avion ce decolase din orașul siberian Tomsk. Înainte de îmbarcare, opozantul rus băuse un ceai la o cafenea din aeroport.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Siebert, afirmă că este ”uluit” de faptul că Aleksei Navalnîi a fost, în Rusia, victima unui atac cu neurotoxină. „Guvernul federal condamnă acest atac în cei mai fermi termeni posibili”, a spus Siebert. ”Sperăm într-o însănătoșire completă a lui Aleksei Navalnîi”, adaugă oficialul german. 

Citește știrea integrală aici