Aleksei Navalnîi a ieșit din coma indusă

Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi a ieșit dintr-o comă indusă, a anunţat spitalul german unde acesta este tratat.

Sursa: Facebook

El a fost scos de pe ventilaţie mecanică, dar medicii spun că este prea devreme pentru a vorbi despre efectele pe termen lung ale otrăvirii sale.

Reprezentanţii Spitalului Charite, din Berlin, unde Aleksei Navalnîi a fost adus cu avionul, spun că vor fi urmări asupra sănătăţii liderului opoziţiei ruse, dar că este prematur pentru a aprecia cât de grave vor fi acestea.

Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat că medicii au confirmat foarte clar că politicianul a fost otrăvit cu Novichok, aceeaşi substanţă pe care Rusia a folosit-o împotriva unui agent dublu rus şi fiica acestuia, în 2018, într-un atac care a avut loc în Marea Britanie.

Sursa: europafm.ro